[lumea nevazuta]
Eu ţi-am dat trup
Aşa cum l-ai primit
Tu eşti dator să îl oferi
Fiinţelor din cer.
Îţi înţeleg eu teama
Dar chipul tău de lut
Hrănind făpturi flămânde
Oare nu-i lucru bun?
Şi astfel împlineşti
Fără să crezi că eşti
Tu cel de jos pierdut
În chipul tău de lut.
[lumea vazuta]
Ce dureros să-mi simt
Al meu ochi ciopârţit
De cioc de vultur sur
Flămând şi hămesit.
Pământul este sfânt
Nu-l pângăresc cu sânge
Din diavolii pierzării
Îl dau la fiare, îngere.
Neprihănit e focul
Al meu trup de e ars
Eu rău-n lume adun
Prin fum, abur şi scrum.
Flămânzilor… Flămânzilor…
Fiarelor… Fiarelor…
Păsărilor… Pasărilor…
Cât bine v-am făcut?
