Gânditor trecutului

Cuprinzând largul mării cu mintea,
Apoi cu inima, văzut-am eu trecutul
Sub o umbră trecătoare ce mereu,
Mereu întinează viitorul spre vierea cea din noi.
Acum ne ducem toţi, neştiind care pentru care,
Rămânând umbra viitorului, în urma noastră
Taină mare în care cu toţii am crezut,
Credem şi vom crede atât cât nu suntem opriţi.
O, voi oameni, frânturi de eros,
Căderea mare fii-va; în voi găsi-veţi semănarea.
Rămâneţi în voi atât cât împărăţia vă acceptă,
Acolo unde durerea şi întristarea căzute sunt.
Nu căutaţi afară ceea ce nu puteţi găsi,
Uitaţi că voi aţi mâncat şi v-aţi depărtat?
Lăsaţi inima liberă, verticala să cucerească,
Aflaţi că foarte sus, nu este departe de esenţa voastră.
a-ţi însuşi ce nu este al tău,
când celălalt are mare nevoie,
tragedia-ţi va cuprinde sufletul…
ce suflet omule?… îmi spuse calul în timp ce-l călăream.
Trădarea aduce cu sine, disperare.
Vindecarea se face unde
Sufletul descătuşase-va de umbra templului său.
Dictaţi sintagme, faceţi elogii,
Uitaţi de voi, asemănarea nu contează,
Sunteţi şi vreţi să fiţi legaţi urmând fiecare clipă prin visul vostru.
Umanitatea face paşi mari şi fără noi,
Are destui pentru istorie.
Trecutul va rămâne ca o pată albă sau neagră.
Trăiţi, fiinţaţi aici, dar uitaţi că nu aparţineţi astei lumi.
Taina omului mare este,
Individualitatea contează şi ea.
Are cineva dinţi să sfârtece, sau gheară de sfâşiat?
Are cineva Iubire, atât cât să rămână în El,
Iar El întru acela spre desăvârşirea Dumnezeirii?